Agenția Navală a Republicii Moldova (ANRM) informează că la data de 26/01/2021, la ora 14:30, în portul Constanța, România, nava maritimă ANNA M, IMO Nr. 8212336, aflată sub supravegherea tehnică a societății de clasificare BRS (Bulgarian Register of Shipping), a fost inspectată de către autoritățile statului port române (PSC).
În rezultatul inspecției, nava a fost reținută de către inspectorii PSC, fiind depistate unele deficiențe de ordin tehnic la navă, precum și nerespectarea cerințelor privind echipajul minim solicitate de către autoritatea statului pavilion (ANRM), și i-a fost aplicată interdicția de a părăsi portul Constanța până la remedierea deficiențelor depistate.
În conformitate cu cerințele internaționale (IMO MSC/Circ.1011 și MEPC/Circ.383), ANRM a fost notificată de către ANR (Autoritatea Navală Română) privind reținerea navei, fiindu-i remisă o copie a raportului de inspecție, cu indicarea deficiențelor depistate la nava și a unor probe fotografice concludente.
ANRM analizează raportul de inspecție și duce convorbiri cu armatorul navei privind efectuarea unei inspecții a statului pavilionului, care ar urma să aibă loc după ce nava va remedia toate deficiențele găsite în urma inspecției PSC.
În ultimii 5 ani, nava ANNA M a arborat pavilionul Turciei și a fost inspectată de 6 ori în porturile statelor membre a ParisMoU, fără a fi reținută vreodată.
În conformitate cu reglementările internaționale în domeniu, o navă este reținută atunci când aceasta fie nu este în stare bună de navigabilitate fie deficiențele depistate prezintă un risc nerezonabil pentru navă, echipajul acesteia sau mediul înconjurător.
În baza judecății profesionale, inspectorii statului port iau decizia de a reține nava până la remedierea deficiențelor sau de a-i permite să navigheze cu anumite deficiențe fără pericol nerezonabil pentru siguranță, sănătate sau mediu, având în vedere circumstanțele particulare ale voiajului.