Principală » Anunț concurs – auditor intern 17.03.2022

Anunț concurs – auditor intern 17.03.2022

A N U N Ț

cu privire la condițiile de desfășurare a concursului

pentru ocuparea funcției vacante

în cadrul Agenției Navale a Republicii Moldova

În conformitate cu Regulamentul cu privire la ocuparea funcției publice vacante prin concurs, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 201/2009,  Agenția Navală a Republicii Moldova anunță concursul pentru următoarea funcție vacante:

Serviciul audit intern

1. auditor intern – 1 unitate

Informația necesară:

Denumirea autorității publice: Agenția Navală a Republicii Moldova

Sediul autorității: mun. Chișinău, șos. Hîncești, nr. 53, etajul 5

Serviciul audit intern

Funcția publică – auditor intern

Scopul general al funcției: Participarea la activitățile ce țin de organizarea derulării misiunii de audit intern, întocmirea și prezentarea rapoartelor, opiniilor și propunerilor către conducerea entității în scopul îmbunătățirii activităților operaționale în atingerea obiectivelor.

Sarcinile de bază: 

1) Stabilirea obiectivelor misiunii de audit intern, elaborarea planurilor strategice şi anuale de audit în cadrul entității;

2) Efectuarea activității de audit intern în scopul evaluării sistemului de management financiar şi control al entității;

3) Desfășurarea  misiunilor de audit, conform planului aprobat;

4) Monitorizarea, evaluarea și raportarea privind implementarea recomandărilor de audit intern; 5) Elaborarea rapoartelor privind rezultatele misiunii de audit, prezentarea acestora conducerii entității;

Condițiile de bază pentru ocuparea funcției publice vacante în cadrul Agenției Navale a Republicii Moldova:

a) deține cetățenia Republicii Moldova;

b) posedă limba de stat în limitele stabilite de lege;

c) are capacitate deplină de exercițiu;

d) nu a împlinit vârsta de 63 de ani;

e) are studiile necesare prevăzute pentru funcția publică respectivă – superioare, de licență în domeniul  auditului intern, economiei sau administrației publice, inclusiv Certificat de calificare al auditorului din sectorul public;

f) în ultimii 5 ani nu a fost destituită dintr-o funcție publică conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) al Legii nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare;

g) nu are antecedente penale nestinse pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;

h) nu este privată de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate, ca pedeapsă de bază sau complementară, ca urmare a sentinței judecătorești definitive prin care s-a dispus această interdicție.

i) nu are interdicția de a ocupa o funcție publică sau de demnitate publică, ce derivă dintr-un act de constatare al Autorității Naționale de Integritate.

Experiență:

  • 1 an experiență profesională în domeniu constituie un avantaj;

Cunoștințe:

  • Cunoașterea legislației în domeniul transportului naval;
  • Cunoașterea cerințelor naționale și internaționale a sistemelor de management și procedurilor de audit intern;
  • Cunoașterea codul etic al auditorului intern;
  • Cunoașterea principiilor și tehnicilor contabile, principiilor de bază în economie și domeniul juridic;
  • Cunoștințe generale cu privire la exercitarea auditului intern în instituțiile publice;
  • Cunoașterea unei limbi de circulație internațională, nivel B1;
  • Abilități de utilizare a computerului: MC Office, Excel, Power Point, Internet.

Abilități: de lucru cu informația, analiză și sinteză, soluționare a problemelor de complexitate înaltă, consultare,   prezentare, comunicare eficientă, lucru în echipă, de exercitare autonomă a sarcinilor de serviciu.

Atitudini/comportamente: integritate, lipsa manifestărilor de corupție, respectarea interesului public, desfășurarea activităților în mod etic, liber de manifestări de corupție, respect pentru drepturile omului, nediscriminare și egalitate de gen; deschidere față de cetățeni, mass-media și societatea civilă; inițiativă; perseverență; creativitate; corectitudine; responsabilitate; reputație ireproșabilă (lipsa implicării în cazuri dubioase, inclusiv demonstrate prin investigații jurnalistice, stil de viață corespunzător veniturilor oficiale etc.).

Bibliografia în baza căreia vor fi formulate întrebările pentru concurs la funcția din cadrul Serviciului audit intern

Acte normative în domeniul administrației publice

  • Constituţia Republicii Moldova;
  • Legea nr. 982/2000 privind accesul la informație;
  • Legea nr. 25/2008 privind Codul de conduită a funcționarului public;
  • Legea nr. 158 /2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public;
  • Legea nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional;
  • Legea 133/2016 privind declararea averii și a intereselor personale;
  • Legea nr. 100/2017 cu privire la actele normative;
  • Hotărârea Guvernului nr. 201/2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.

Acte normative în domeniul de specialitate

  • Legea nr. 599/1999 pentru aprobarea Codului navigației maritime comerciale al Republicii
  • Moldova;
  • Legea contabilității nr.113/2007;
  • Legea nr.229/2010 privind controlul financiar public intern;
  • Legea nr. 176/2013 privind transportul naval intern al Republicii Moldova;
  • Hotărârea Guvernului nr. 706/2018 cu privire la crearea Agenției Navale a Republicii Moldova;
  • Hotărârea Guvernului nr.557/2019 cu privire la aprobarea Codului etic al auditorului intern și a Cartei de audit intern;
  • Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 189/2015 cu privire la aprobarea Standardelor naționale de control intern în sectorul public;
  • Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 153/2018 cu privire la aprobarea Standardelor Naționale de
  • Audit Intern;
  • Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 4/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind autoevaluarea, raportarea sistemului de control intern managerial și emiterea Declarației de răspundere managerială;
  • Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 176/2019 cu privire la aprobarea Regulamentului privind raportarea activității de audit intern în sectorul public;
  • Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 161/2020 privind aprobarea Normelor de audit intern în sectorul public;

Persoanele interesate pot depune personal/prin poştă/prin e-mail ”Dosarul de concurs”, care va include:

– formularul de participare (anexa la prezentul anunţ); >>>>>>click aici<<<<<<

– copia buletinului de identitate;

– copiile diplomelor de studii şi ale certificatelor de absolvire a cursurilor de perfecţionare profesională şi/sau de specializare;

– documente ce atestă experiența de muncă;

– cazierul judiciar (poate fi înlocuit cu declaraţia pe propria răspundere privind absenţa antecedentelor penale. În acest caz, candidatul are obligaţia să completeze dosarul de concurs cu originalul documentului în termen de maximum 10 zile calendaristice de la data la care a fost declarat învingător, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire);

– documentele care atestă prestarea voluntariatului, în cazul în care candidatul consideră necesar.

Notă: Copiile documentelor nominalizate pot fi autentificate de notar sau prezentate împreună cu documentele originale pentru verificarea veridicităţii acestora. Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare).

Termenul limită de depunere a documentelor pentru participarea la concurs este – 08 aprilie 2022, ora 17-00.

Adresa poştală a ANRM: MD-2028, mun. Chişinău, șos. Hîncești, 53, etajul 5, bir. 511,

Persoana de contact: Școlnîi Angela, telefon: (022) 731396, e-mail: info@narm.md

Informaţia despre data şi ora probei scrise şi a interviului va fi plasată pe pagina web a Agenției Navale a Republicii Moldova www.narm.md, precum şi va fi adusă la cunoştinţa fiecărui candidat admis la proba scrisă sau la interviu prin telefon sau mesaj electronic.

Comisia de concurs își rezervă dreptul de a respinge candidații care atestă lipsa reputației ireproșabile, precum și a altor condiții.