Guvernul a aprobat, la inițiativa MIDR, proiectul elaborat de Agenția Navală, Regulamentul cu privire la procedurile de determinare a echipajului minim echipat în condiții de siguranță pentru navele maritime și/sau mixte sub pavilionul Republicii Moldova.
Prevederile prezentului regulament se aplică personalului navigant maritim și/sau mixte, care efectuează serviciul la bordul navelor maritime sub pavilionul Republicii Moldova .
Prezentul regulament implementează Rezoluția Organizației Internaționale Maritime A.1047(27) din 30.11.2011 privind principiile de minim siguranță a echipajului și stabilește un sistem de emitere a certificatelor echipajului minim de siguranță, durata de muncă și odihnă necesar echipajului, proceduri de stabilire a echipajului minim de siguranță a unei nave în dependență de tipul și dimensiunea, numărul și puterea sistemelor principale de propulsie, nivelul de automatizare, echipamentelor de la bord, zonelor de exploatare și navigație a navei, precum și acordarea dispenselor, limitări privind echipajul și personalul navigant etc.
Structura minimă a echipajului unei nave de transport autopropulsate stabilește componența acestuia, formată din membri calificați corespunzător, care sunt suficienți pentru a asigura funcționarea în siguranță a navei, respectarea cerințelor de operare și a timpului de odihnă la bord. Aceasta include aspecte precum formarea, certificarea și documentarea echipajului, precum și măsurile necesare pentru a preveni accidentele și pentru a proteja viața și bunurile de pe nave.
Regulamentul promovează siguranța maritimă și asigură că echipajele navale sunt bine pregătite și că navele sunt operate în conformitate cu cele mai înalte standarde de siguranță posibile.