În perioada 1-10 aprilie 2023, Republica Moldova a fost supusă auditului obligatoriu pentru statele membre a Organizației Internaționale Maritime (IMO). Echipa de audit a fost compusă din auditori din Suedia, România și Organizația Maritimă Internațională. Sfera auditului a inclus obligațiile statului de pavilion, de coastă și de port, în aspectul implementării de către stat a instrumentelor obligatorii a Organizației Maritime Internaționale la care Republica Moldova este parte.
Au fost supuse auditului instituțiile responsabile de domeniul transport naval, mediu, prevenirii și combaterii poluării. Agenția Navală a Republicii Moldova, care a condus ședințele organizate, a fost reprezentată de conducerea acesteia, Igor Zaharia (director ANRM) și Vadim Pavalachi (director adjunct ANRM), cel din urmă fiind desemnat în calitate de persoană responsabilă din partea entității, și alți colaboratori din cadrul ANRM. La ședințele care au avut loc, au participat reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Agenției de Mediu, Inspectoratului pentru protecția mediului, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Serviciului hidrometeorologic de Stat, Serviciului Național de Management al Frecvențelor Radio și Agenției Apele Moldovei.
La invitația Agenției Navale, în cadrul auditului, a participat un reprezentant al Agenției Europene pentru Siguranța Maritimă (EMSA), în calitate de observator.
Sistemul de audit al statelor membre ale OMI creează o bază pentru a evalua măsura în care un stat membru își respectă obligațiile prevăzute în diferitele instrumente ale OMI la care este parte. În plus, Codul de implementare a instrumentelor OMI (III) [rezoluția A.1070(28)] prevede o serie de principii la care un stat membru ar trebui să adere pentru ca administrația sa maritimă să își îndeplinească obligațiile și responsabilitățile în ceea ce privește siguranța maritimă și protecția mediului marin precum și să fie capabilă să-și îmbunătățească performanța în îndeplinirea atribuțiilor sale.
Misiunea de audit a urmat un proces care a urmărit inițial să determine strategia de implementare a instrumentelor OMI aplicabile de către RM, procesele de revizuire în vigoare și acțiunile întreprinse pentru îmbunătățirea continuă. În urma acesteia, a fost întreprinsă o examinare a legislației naționale în vigoare. Au fost, de asemenea, revizuite procesele prin care statul dezvoltă și face cunoscute cu interpretările, politicile și instrucțiunile sale cu privire la aceste instrumentele OMI, precum și implementarea practică a acestora.
Obiectivele auditului au fost să determine măsura în care Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile care i-au fost impuse prin adoptarea următoarelor instrumente OMI obligatorii aplicabile și eficacitatea punerii în aplicare a acestor obiective:
1) Convenția internațională pentru siguranța vieții pe mare, 1974, astfel cum a fost modificată (SOLAS 1974);
2) Protocolul din 1988 referitor la Convenția internațională pentru siguranța vieții pe mare, 1974, astfel cum a fost modificat (SOLAS PROT 1988);
3) Convenția internațională pentru prevenirea poluării de către nave, 1973, astfel cum a fost modificată prin Protocolul din 1978 referitor la aceasta, astfel cum a fost modificată (MARPOL 73/78);
4) Convenția internațională privind standardele de formare, certificare și supraveghere a navigatorilor, 1978, astfel cum a fost modificată (STCW 1978);
5) Convenția internațională privind liniile de încărcare, 1966 (LL 1966);
6) Protocolul din 1988 referitor la Convenția internațională asupra liniilor de încărcare, 1966 (LL PROT 1988);
7) Convenția internațională privind măsurarea tonajului navelor, 1969 (TONNAGE 1969); și
8) Convenția privind reglementările internaționale pentru prevenirea coliziunilor pe mare, 1972, astfel cum a fost modificată (COLREG 1972);.
În urma desfășurării auditului menționat, Republica Moldova va trebui să întreprindă măsuri concrete privind implementarea instrumentelor obligatorii OIM, și stabilirii proceselor sistemice de implementare a prevederilor instrumentelor menționate.