Agenția Navală a Republicii Moldova aduce la cunoștință următoarele precizări la informațiile apărute în sursele mass-media din Republica Moldova, referitoare la analiza efectuată de Grupul de Monitorizare al Institutului pentru Cercetarea Strategică a Mării Negre.
- În Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova nu sunt înregistrate nave maritime.
Acest fapt se datorează intenției Republicii Moldova de a îmbunătăți situația țării noastre în rapoartele statistice ale Memorandumului de Înțelegere a Controlului Statului – Port de la Paris și revizuirii bazei normative în aspectul ajustării la normele Uniunii Europene. Astfel, în anul 2022, au fost efectuate modificări și completări în Legea nr.599/1999 pentru aprobarea Codului navigației maritime comerciale al Republicii Moldova și a pus temei pentru sistarea procesului de înregistrare a navelor maritime în Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova. Respectiv, din momentul intrării în vigoare a modificărilor și completărilor menționate, navele maritime care navigau sub pavilionul Republicii Moldova, s-au transferat sub jurisdicția altor state, cu alte cuvinte, au fost radiate din Registrul de Stat al Navelor al Republicii Moldova. La moment Republica Moldova nu are înregistrate nave maritime.
2. Nici o navă indicată în analiza institutului pentru Cercetarea Strategică a Mării Negre nu este înregistrată în Registrul de Stat al Navelor Republicii Moldova.
Mai mult, institutul a publicat pe portalul www.blackseanews.net informația referitoare la navele petroliere care sunt implicate în evitarea sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană împotriva Federației Ruse. Din listă fac parte pavilioanele de înregistrare a navelor din: Tanzania; Palau; Gabon; Malta; Liberia; Insulele Marshall; Federația Rusă; Insulele Cook; Panama; Vietnam, sub jurisdicția cărora se exploatează petrolierele respective.
Experții din institutul menționat, au indicat că operarea unor nave sub pavilioanele numite, este efectuată de un șir de agenți economici înregistrați în Republica Moldova. Conform datelor din sursele deschise (www.equasis.org), acești agenți economici își desfășoară activitatea referitoare la managementul comercial sau operațional a navelor respective, fapt pentru care au obținut numărul de identificare a Organizației Internaționale Maritime (IMO Unique Company and Registered Owner Identification Number Scheme). Procesul de management comercial, tehnic, sau operațional, presupune organizarea activităților necesare pentru exploatarea în siguranță a navelor, inclusiv prin organizarea reparațiilor necesare, examinărilor tehnice, perfectarea/aprobarea și implementarea procedurilor la bordul navelor, necesare pentru exploatarea în siguranță a navelor. De menționat că navele operate de agenții economici din Republica Moldova, nu se află în proprietatea acestor agenți economici.
La moment Republica Moldova este în proces de dezvoltare a cadrului normativ din domeniu, fapt ce va permite fortificarea ramurii, asigurarea condițiilor de navigație în siguranță și crearea condițiilor transparente pentru activitățile din domeniul transport naval.