În perioada 03-04 iunie 2024, în urma solicitării Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al Republicii Moldova (IGSU RM), a avut loc o sesiune de evaluare a cunoștințelor necesare pentru obținerea certificatului navigatorului navei tonaj mic a angajaților IGSU din zona Nord al RM. Evenimentul s-a desfășurat pe lacul de acumulare Costești Stânca și a fost organizat sub egida Agenției Navale a Republicii Moldova.
Sesiunea a inclus două părți distincte: una teoretică și una practică, oferind participanților oportunitatea de a-și demonstra competențele în ambele domenii. În total, la sesiune au participat 27 de persoane, toate manifestând un interes activ și o implicare profundă în procesul de învățare și evaluare.
Partea teoretică a sesiunii a acoperit o gamă largă de subiecte relevante pentru navigația pe ape interioare, inclusiv legislația specifică, procedurile de siguranță și tehnici de navigație. Participanții au fost supuși unor teste și examene pentru a evalua înțelegerea lor a acestor concepte esențiale.
Ulterior, în partea practică a sesiunii, participanții au avut oportunitatea să-și aplice cunoștințele într-un mediu real, sub îndrumarea și supravegherea experților din cadrul ANRM. Această componentă a sesiunii a inclus exerciții practice de navigație, manevrare a navei și aplicare a procedurilor de siguranță, în special, manevra „om în apă” cu imitarea unui om c sub forma unui manechin sau a unei geamanduri pe apă, schimbarea modului de viteză, inclusiv oprirea și accelerarea, menținerea navei pe curs, alegerea cursului optim în raport cu valul, schimbarea cursului, inclusiv inversarea cursului și viraje de 360 de grade.
Cu acest prilej ANRM dorește să felicite pe toți participanții pentru efortul și angajamentul lor în procesul de învățare și evaluare. În plus, apreciem colaborarea cu Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al Republicii Moldova și contribuția lor la promovarea standardelor de siguranță și competență în domeniul navigației pe ape interioare.