In perioada 14-15 martie 2025, inspectorii Agenției Navale au desfășurat acțiuni de monitorizare a respectării cerințelor privind exploatarea mijloacelor plutitoare pe râul Nistru, în zonele Holercani-Vâșcăuți, în temeiul prevederilor legale privind transportul naval intern al Republicii Moldova.
În cadrul acestor acțiuni, au fost efectuate verificări și monitorizări ale exploatării mijloacelor plutitoare pe râul Nistru, inclusiv controlul locurilor de staționare a ambarcațiunilor. De asemenea, s-a verificat starea de exploatare și conformitatea tehnică a pontoanelor, cheiurilor și debarcaderelor din zonă.
Au fost efectuate mai multe verificări ale deținătorilor de ambarcațiuni, în urma cărora au fost constatate 4 încălcări ale prevederilor Codului Contravențional al RM nr. 2018/2008, în speță, cu privire la ”exploatarea navei neînregistrate sau înregistrate cu încălcarea regulilor privind înregistrarea de stat a navelor ” și ”încălcarea normelor de securitate și de siguranță la bordul navei”, fiind aplicate sancțiuni contravenționale corespunzătoare.
Aceste măsuri fac parte din Planul de Acțiuni al Agenției Navale a Republicii Moldova pentru anul 2025 ”Monitorizarea respectării cerințelor legale privind exploatarea mijloacelor plutitoare pe fluviile Nistru și Prut, lacuri și iazuri”, în scopul asigurării siguranței navigației pe apele interioare din Republica Moldova, pentru prevenirea oricăror incidente, protecția mediului și vieții omenești pe căile navigabile interne.
Inspectorii Agenției Navale vor continua să desfășoare astfel de acțiuni în toată țară, monitorizând îndeaproape respectarea reglementărilor de siguranță și menținerea standardelor tehnice adecvate pe căile navigabile interne.
În acest context, Agenția Navală subliniază importanța respectării normelor de siguranță și îndeplinirii cerințelor tehnice de către toți cei implicați în activitățile de navigație pe căile navigabile interioare, în scopul asigurării unui mediu de navigație sigur și protejat pentru toți cetățenii.